|
|
|
|
|
|
|
|
Străzi, case, oameni... Braşovenii şi moda
Moda reflectă o epocă, este un mod de viaţă. Generaţii după generaţii i s-au adaptat şi au dorit să fie cît mai aproape de un ideal, corectîndu-şi prin vestimentaţie imperfecţiunile. Cum s-au deprins cu moda urmaşii familiei Boamben? Dintr-o fotografie mă priveşte Valeriu Branişte. Probabil a fost făcută în perioada 1891-1893, sau prin 1896-1897, cînd era profesor de română şi germană la Liceul "Andrei Şaguna". Un bărbat distins, o figură ce impune respect. Elegant, cămaşă cu guler înalt, cravată cu picăţele, haină cu revere înguste. Tuns scurt, cioc, mustăţi cu vîrful lung, ochelari prince-nez. Ca să-şi păstreze mustăţile aidoma celor purtate de împăratul Wilhelm II, seara şi domnul Branişte, ca toţi bărbaţii care ţineau la asemenea podoabă, le lega cu o plasă prinsă după urechi. În zi de sărbătoare îl vedeai alături de Maria, soţia sa, pe strada Vămii, sau Tîrgul Grîului. Se puteau întîlni cu doctorul Fabritius, care-şi purta cu mîndrie barba lungă, sau cu dr. Iosif Blaga, sau dr. Ioan Bunea, colegi de cancelarie. Se salutau respectuos, îşi ridicau pălăria, schimbau cîteva vorbe, apoi îşi continuau plimbarea. O vreme cînd politeţea şi respectul erau constante permanente.
În perioada interbelică, libertăţile vieţii sociale marchează indivizii, indiferent de sex. Există o preocupare mai ales în rîndul tinerilor pentru înfăţişarea fizică, pentru vestimentaţie, care să pună în valoare frumuseţea trupului. Ţesături suple, ciorapi fini, pantofi eleganţi, unghii date cu ojă şi buze cu ruj. Era o plăcere să vezi asemenea făpturi elegante. Şi pentru menţinerea siluetei, în reviste ilustrate, care făceau deliciul cititoarelor, se dădea atenţie gimnasticii zilnice. Şi nepoatele domnului Branişte s-au adaptat noilor tendinţe în modă. Privesc două tablouri, pictură în ulei, autor anonim, care reprezintă două frumoase domnişoare. Ileana (1900-1987) şi Florica (1911-2002) Missits. Mama lor, sora lui Valeriu Branişte, era căsătorită cu Constantin Missits, descendent dintr-o veche familie din Lipova, înnobilată de Maria Tereza cu titlul de Zamobor (localitate aflată astăzi în Croaţia). Constantin Missits urmează liceul la Lugoj, unde se împrieteneşte cu Traian Vuia, apoi Dreptul la Budapesta. În 1918 este ales printre cei cinci delegaţi ai cercului electoral din Lipova, participînd la Adunarea Naţională de la Alba Iulia. După moartea sa subită, în 1921, familia se stabileşte definitiv la Braşov, aproape de rude, familia Branişte. Prin emancipare, femeile încep să aibă o independenţă socială, urmînd şcoli înalte. Ileana va deveni profesoară şi Florica economistă. Cele două domnişoare sînt pictate probabil vara. Ileana, în picioare, rezemată de un scaun, are capul aplecat graţios. Înfăţişarea degajă eleganţă: părul scurt, cu onduleuri făcute cu ajutorul clamelor, rochie din mătase verde, talia marcată, mîneci lungi, strîmte pînă la cot şi bufante pînă la umeri. Florica, aşezată pe un scaun, are capul întors spre umăr. Părul, făcut permanent, strîns cu bucle la spate, rochie roz din material uşor, cu o pelerină rotundă, scurtă şi detaşabilă. Pentru doamne şi domnişoare era un adevărat chin să-şi facă ondulaţii permanente, care erau la modă. La salonul de coafură Emilia Vogel sau Cottora, reprezentantele sexului frumos aşteptau ore bune pînă ieşeau cu părul "mise én plie". Podoaba capilară se încreţea cu ajutorul unor cleşti mari încălziţi la flacără. Prin anii '30, dacă domnişoarele Missits se duceau la balul de la sala "Reduta", sau la cel cît se poate de monden de la Casa Ofiţerilor (aflată pe spaţiul unde astăzi este tăiat carosabilul Bulevardului Eroilor), purtau rochii lungi, cu spatele gol. Chic era bentiţa legată pe frunte. La plimbarea de după-amiază pe Promenadă, eleganţa trebuia menţinută. Cine ştie cu ce cavaler se întîlneau. Idilele se înjghebau din priviri, cu puritate şi gingăşie. Se îmbrăcau cu o fustă cu clini, lungă pînă la jumătatea gambei, pantofi cu toc, poşetă plic, pălărie din fetru cu voaletă, garnisită cu flori. Pentru iarnă, îşi puteau cumpăra de la magazinul lui Storch David, mantouri din blană, confecţionate după ultimul model, lansat de actriţa Jean Harlow la Hollywood. La taiorul sau rochia cumpărată de la magazinul Fogel se asorta o blană de vulpe argintie aşezată în jurul gîtului sau pe umeri. Vestimentaţia domnilor a suferit mai puţine schimbări: haina cu talie ridicată, pantaloni largi, pardesiu, pălărie joasă, moale, cu pamblică. Dacă domnişoarele treceau prin anii 1931-1932 pe strada Porţii, mai ales primăvara, în colţ la Coroana îl zăreau pe Cincinat Pavelescu, a cărui ţinută aducea aerul boemei bucureştene. Batistă roşie la buzunar, garoafă la butonieră, lavalieră neagră sau cu picăţele, mînuşi crem, ghetre gri, monoclu. Şi, mai ales, spuneau în gînd versurile maestrului care predispuneau la visare: "Pentru ochii tăi cei dulci,/ am să scriu nişte poveşti/ numai tu să le citeşti,/ noaptea... cînd mergi să te culci".
În timpul celui de-al doilea război mondial, Ileana şi Florica s-au adaptat modei impuse de noile condiţii economice. Purtau costume cu umeri largi şi vătuiţi, părul lung, iar în loc de pălărie turban. Rochia scurtă cu volane sau cute, umeri în două culori, pantofi cu talpă din lemn, plută sau sfoară. Sau găseau alte modele în revista Marie-Claire. Ciorapii erau cu dungă. Cîtă grijă să menţină dunga dreaptă, ca şi cînd ar fi fost trasă cu linia... Prin 1942, bărbaţii au trecut de la haine largi, pantaloni cu manşetă lată, pantofi cu talpă groasă, aşa-zişi malagambişti, la haine croite pe talie, pantaloni fără manşetă şi mai strîmţi. Să se ştie că, în timp de război, nu se face risipă. După încheierea păcii şi în privinţa modei s-a produs scindarea. Dacă în Occident tendinţa era reîntoarcerea la feminitate, la gingăşie, printr-un nou "look", în România, situaţia politică, socială şi economică amprentează individul. Dacă o femeie, prin anii '50-'55, apărea pe stradă îmbrăcată elegant, dădea de bănuit, avînd şansa să ajungă la poliţie. Pentru supravieţuire, garderoba se golea de blănuri şi bijuterii, vîndute pe cîţiva lei. Şi domnişoarele mele au traversat ani grei. La serviciu se duceau îmbrăcate în fuste din stofă ieftină, loden luat pe cartelă, basma pe cap, fără multe dichisuri. Încet-încet, femeile îndrăznesc să adopte cîte ceva din ce vedeau prin reviste străine, primite pe sub mînă. În anii 1957-'58, vara, se purtau fuste sau rochii cu jupon bine scrobit cu făină. Cu cît fîşîia mai tare la mers, cu atît posesoarea unui astfel de obiect vestimentar era mai mîndră. Gulerele erau largi, cordoane late, în picioare pantofi balerini. La mare căutare erau pantofii cu talpă din crep. Paltoanele erau din stofă, croite drept, buzunare aplicate şi multe tighele. Timid, apar şi pălăriile. Dar moda se schimbă cu repeziciune: fuste butoi, pantofi cu toc italienesc, pantofi cu vîrful ascuţit sau pătrat, mini-jupe, cizme înalte, costume de tip "spaţial" sau geometrizate, blugi, ţesături sintetice, neşifonabile, culori stridente, îmbrăcăminte de serie, machiaj strident (silicoane, tatuaj), case de modă care propun modele bizare... Un singur lucru trebuie ştiut: să te îmbraci cu gust este o artă.
Steluţa SUCIU
 Categoria: Cultură |  Comentarii: 0
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
